Sari la conținut

Aceasta este una dintre zecile de soluții din Infrastructura Binelui construită de Code for Romania. Ajută-ne să le ținem în viață și să le creștem.

Trimite un SMS cu textul “PUTEM” la 8864 și donează 4 euro către Code for Romania.

Menținerea greutății

Dacă ai pierdut recent excesul de greutate, felicitări! Este o realizare care cel mai probabil va aduce beneficii pentru sănătatea ta acum și în viitor. Acum că ai slăbit, hai să vorbim despre câteva modalități de a menține acest succes.


Următoarele sfaturi reprezintă unele dintre caracteristicile comune în rândul persoanelor care au reușit să slăbească și să mențină această scădere a greutății în timp.

Ai grijă la dietă

  • Urmează un model de alimentație sănătos și realist. Te-ai angajat într-un stil de viață mai sănătos, acum provocarea constă în menținerea obiceiurilor alimentare pozitive pe care le-ai dezvoltat pe parcurs. În studiile efectuate pe persoane care au slăbit și și-au menținut greutatea timp de cel puțin un an, majoritatea au continuat să consume o dietă mai săracă în calorii comparativ cu dieta de dinaintea scăderii în greutate. 

  • Păstrează-ți modele alimentare constante. Urmează un model alimentar sănătos, indiferent de schimbările din rutina ta. Planifică-ți din timp weekendurile, vacanțele și ocaziile speciale. Având un plan, este mult mai probabil să ai alimente sănătoase la îndemână pentru când ți se schimbă rutina.

  • Mănâncă micul dejun în fiecare zi. Micul dejun este o trăsătură comună în rândul persoanelor care au slăbit și și-au menținut greutatea. Consumul unui mic dejun sănătos te poate ajuta să eviți „să-ți fie prea foame” și apoi să mănânci prea mult mai târziu în cursul zilei.

Fii activ / activă

  • Fă activitate fizică zilnică. Persoanele care au slăbit și și-au menținut greutatea efectuează, de obicei, 60-90 de minute de activitate fizică de intensitate moderată în majoritatea zilelor săptămânii, fără a depăși necesarul caloric. Acest lucru nu înseamnă neapărat 60-90 de minute dintr-odată. Ar putea însemna 20-30 de minute de activitate fizică de trei ori pe zi. De exemplu, o plimbare vioaie dimineața, la prânz și seara. Este posibil ca unele persoane să trebuiască să discute cu furnizorul de servicii medicale înainte de a se angaja în acest nivel de activitate fizică.

Rămâi pe drumul cel bun

  • Monitorizează-ți dieta și activitatea. Ținerea unui jurnal de alimentație și activitate fizică te poate ajuta să-ți urmărești progresul și să identifici tendințele. De exemplu, s-ar putea să observi că greutatea ta crește în perioadele în care ai multe deplasări de afaceri sau când trebuie să lucrezi peste program. Recunoașterea acestei tendințe poate fi un semnal pentru a încerca comportamente diferite, cum ar fi să-ți împachetezi propria mâncare sănătoasă pentru avion și să-ți faci timp să folosești sala de sport a hotelului atunci când călătorești. Sau dacă lucrezi peste program, poate îți poți folosi pauzele pentru scurte plimbări în jurul clădirii.

  • Monitorizează-ți greutatea. Cântărește-te regulat. Atunci când îți gestionezi scăderea în greutate, este o idee bună să ții evidența greutății, astfel încât să-ți poți planifica în consecință și să-ți ajustezi dieta și planul de exerciții fizice, după cum este necesar. Dacă te-ai îngrășat câteva kilograme, revino rapid înapoi pe drumul cel bun.

  • Obține sprijin din partea familiei, a prietenilor și a altor persoane. Persoanele care au reușit să slăbească și și-au menținut greutatea se bazează adesea pe sprijinul celorlalți pentru a le ajuta să-și mențină parcursul și să depășească orice „hopuri”. Uneori, a avea un prieten / o prietenă sau un partener / o parteneră care slăbește sau îți menține greutatea te poate ajuta să rămâi motivat / motivată.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații