Stridiile și vibrioza
Ce trebuie să știi
Consumul de stridii crude sau insuficient gătite care conțin bacterii Vibrio te poate îmbolnăvi.
Unele tipuri de bacterii Vibrio provoacă boala vibrioză.
O stridie care conține Vibrio nu arată, nu miroase și nu are un gust diferit de alte stridii.
Gătirea corespunzătoare a stridiilor poate distruge Vibrio și alți germeni dăunători pe care le-ar putea conține.
Multor oameni le place să mănânce stridii crude. Dar consumul de stridii și alte crustacee crude sau insuficient gătite te expune riscului de a contacta vibrioză și alte boli cu origine alimentară.
Ce este vibrioza?
Vibrioza este o boală provocată de anumite tipuri de bacterii Vibrio. Vibrio trăiește în mod natural în apele de coastă, acolo unde trăiesc stridiile. Deoarece stridiile se hrănesc prin filtrarea apei, Vibrio și alți germeni dăunători se pot concentra în țesuturile lor. Când cineva mănâncă stridii crude sau insuficient gătite, germenii care s-ar putea găsi în stridie pot provoca boala.
Cele mai multe boli se produc în perioada mai ‒ octombrie, când temperaturile apei sunt mai ridicate. Cu toate acestea, te poți îmbolnăvi dacă mănânci stridii crude sau insuficient gătite în orice lună a anului, iar stridiile crude, aflate în apele care sunt mai reci de obicei, pot de asemenea să provoace vibrioză.
O stridie care conține Vibrio nu arată, nu miroase și nici măcar nu are un gust diferit de alte stridii. Poți distruge Vibrio din stridii și din alte crustacee, gătindu-le în mod corespunzător.
Care sunt simptomele vibriozei?
Majoritatea infecțiilor cu Vibrio provocate de stridii provoacă o boală ușoară, care presupune diaree și vărsături. Cu toate acestea, persoanele cu o infecție cu Vibrio vulnificus se pot îmbolnăvi foarte tare. 1 din 5 persoane cu infecție cu Vibrio vulnificus decedează. Acest lucru întâmplă din cauza faptului că infecția cu Vibrio vulnificus poate duce la infecții ale circuitului sanguin, la vezicule cutanate severe și chiar la amputări ale membrelor.
Dacă prezinți simptome de vibrioză, spune-i medicului tău dacă ai mâncat sau ai atins recent stridii sau alte crustacee crude sau dacă ai intrat în contact cu apă sărată sau salmastră. Apa salmastră este un amestec de apă sărată și apă dulce. Se găsește adesea acolo unde râurile se întâlnesc cu oceanul.
Care sunt persoanele mai predispusă să se îmbolnăvească de vibrioză?
Oricine poate face vibrioză, dar este mai probabil să faci o infecție sau o boală severă dacă:
Ai o boală de ficat, cancer, diabet zaharat, HIV sau o afecțiune a sângelui, precum talasemia
Te afli sub terapie imunosupresoare pentru tratamentul unei boli
Iei medicamente pentru scăderea nivelului de acid gastric
Ai suferit recent o intervenție chirurgicală la nivelul stomacului
Ai vârsta de peste 65 ani
Cum se îmbolnăvesc oamenii de vibrioză?
Majoritatea oamenilor se pot infecta prin consumul de crustacee crude sau insuficient gătite, în special în urma consumului de stridii. Unii oamenii se pot infecta prin:
Contactul dintre apă salmastră sau sărată și o rană, atunci când înoți, vâslești sau pescuiești.
Când te tai de un obiect, precum o stâncă sau un dig, care a intrat în contact cu apă salmastră sau sărată.
Contactul dintre zeama sau sucurile de la fructe de mare crude și o rană.
Cum pot rămâne în siguranță?
Aplică aceste sfaturi pentru a-ți reduce șansele de a contracta o infecție atunci când consumi sau atingi crustacee sau alte fructe de mare:
Nu consuma stridii sau alte crustacee crude sau insuficient gătite. Gătește-le complet înainte de a le mânca și comandă doar stridii gătite complet la restaurante. Sosul picant, sucul de lămâie sau alcoolul nu distrug bacteriile Vibrio.
Unele stridii sunt tratate pentru siguranță după ce sunt culese. Acest tratament poate reduce nivelurile de Vibrio din stridii, dar nu elimină toți germenii dăunători.
Pentru a evita contaminarea încrucișată, separă fructele de mare preparate de fructele de mare crude și de zeama provenită de la acestea.
Spală-te pe mâini cu apă și săpun după ce ai umblat cu fructe de mare crude.
Stai departe de apa sărată și de apa salmastră dacă ai o rană (inclusiv în urma unei intervenții chirurgicale recente, a unui piercing sau tatuaj).
Acoperă orice rană dacă aceasta ar putea intra în contact cu fructe de mare crude, cu zeama de la acestea sau cu apă salmastră sau sărată.
Spală bine rănile deschise și tăieturile, cu apă și săpun, dacă au intrat în contact cu apa sărată sau apa salmastră, cu fructele de mare crude sau zeama sau sucurile de la acestea.
Care sunt sfaturile pentru a găti crustacee?
Înainte de a găti, aruncă crustaceele cu cochiliile deschise.
Pentru crustaceele din cochilie:
Fierbe-le până când cochilia se deschide și continuă să le fierbi încă 3–5 minute sau
Pune-le într-o oală cu aburi atunci când apa este deja aburindă și gătește-le timp de 4–9 minute.
Consumă doar crustaceele care se deschid în timpul gătitului. Aruncă acele crustacee care nu se deschid complet după gătire.
Pentru stridiile decorticate:
Fierbe-le timp de cel puțin 3 minute
Prăjește-le în ulei timp de cel puțin 3 minute la 190,5 °C
Frige-le la o distanță de aproximativ 2 cm de sursa de căldură, timp de 3 minute sau
Coace-le la 232 °C timp de 10 minute