Sfaturi de siguranță în caz de fulger
Află sfaturile de siguranță emise atât pentru spațiile închise, cât și pentru cele deschise, pentru a te proteja pe tine și pe cei dragi de fulgere.
Recomandări pentru siguranță, în spațiile închise
Chiar dacă locuința ta este un adăpost sigur în timpul unei furtuni cu fulgere, este posibil să fii totuși în pericol. Aproximativ o treime din rănile provocate de fulgere sunt produse în spațiile închise. Iată câteva sfaturi pentru a rămâne în siguranță și a reduce riscul de a fi lovit(ă) de fulger, atunci când te afli în spații închise.
Evită apa.
NU face baie, NU face duș, NU spăla vasele și NU intra în contact cu apa, în timpul unei furtuni, deoarece fulgerul poate traversa instalațiile sanitare ale unei clădiri. Riscul ca fulgerul să traverseze instalațiile sanitare poate fi mai mic în cazul țevilor din plastic, decât în cazul țevilor metalice. Cu toate acestea, cel mai bine este să eviți orice contact cu instalațiile sanitare și cu apa curentă, în timpul unei furtuni cu descărcări electrice, pentru a reduce riscul de a fi lovit(ă).Nu atinge echipamentele electronice.
NU folosi nimic conectat la o priză electrică, cum ar fi calculatoare, laptopuri, sisteme de jocuri, mașini de spălat, uscătoare sau aragaze. Fulgerele pot traversa sisteme electrice, sisteme de recepție radio și TV sau orice fire sau bare metalice din pereții sau pardoselile de beton. Echipează-ți întreaga locuință cu dispozitive de protecție împotriva supratensiunilor, pentru a-ți proteja aparatele electrocasnice.Evită ferestrele, ușile, pridvoarele și betonul.
Stai departe de ferestre și uși și nu te apropia de verande. NU te întinde pe podele de beton și nu te sprijini de pereții de beton, în timpul unei furtuni. Fulgerele pot traversa firele sau barele metalice din pereții sau pardoselile de beton.Nu folosi telefoane cu fir.
Telefoanele cu fir NU sunt sigure pentru a fi utilizate în timpul unei furtuni. NU le folosi. Cu toate acestea, în timpul unei furtuni, este sigur să folosești telefoane fără fir sau celulare.
Recomandări pentru siguranță, în spații deschise
Deși niciun loc de afară nu este sigur în timpul unei furtuni, poți reduce la minimum riscul, evaluând din timp amenințarea cu fulgere și luând măsuri adecvate. Cea mai bună metodă de apărare este să eviți fulgerele. Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să nu fii lovit(ă) de fulger și să fii în siguranță, în aer liber.
Fii atent/atentă.
Verifică prognoza meteo înainte de a participa la activități în aer liber. Dacă prognoza anunță furtuni, amână excursia sau activitatea sau asigură-te că un adăpost adecvat și sigur este disponibil imediat.Intră în casă.
Amintește-ți fraza: „Când tunetul răcnește, intră în casă.” Găsește un adăpost sigur și închis, atunci când auzi un tunet. Printre adăposturile sigure se numără locuințele, birourile, centrele comerciale și vehiculele cu acoperiș dur și cu geamuri închise.Căută adăpost imediat, chiar dacă ești surprins(ă) afară.
Dacă ești surprins(ă) de furtună într-o zonă deschisă, acționează rapid pentru a găsi adăpost. Cea mai importantă metodă de acțiune este să te îndepărtezi de pericol. Dacă te ghemuiești sau te lași jos la pământ, acest lucru poate reduce șansele de a fi lovit(ă) de trăsnet, dar nu te îndepărtează de pericol.Dacă ești prins(ă) afară de furtună, fără un adăpost în apropiere, următoarele acțiuni ar putea reduce riscul de a fi lovit(ă) de trăsnet:
Coboară imediat din zonele înalte, cum ar fi dealuri, creste sau vârfurile montane.
Nu te întinde niciodată pe jos. Ghemuiește-te în poziție de minge, cu capul ferit și mâinile peste urechi, astfel încât să fii jos, cu un contact minim cu solul.
Nu te adăposti niciodată sub un copac izolat. Dacă te afli într-o pădure, adăpostește-te lângă copacii mai joși.
Nu folosi niciodată o stâncă sau un perete stâncos ca adăpost.
Ieși imediat din iazuri și îndepărtează-te de acestea, de lacuri și de orice alte izvoare de apă.
Nu te apropia de obiectele care conduc electricitatea (cum ar fi gardurile de sârmă ghimpată, liniile de înaltă tensiune sau morile de vânt).
Separă-te de ceilalți.
Dacă te afli într-un grup în timpul unei furtuni, separați-vă unii de ceilalți. Acest lucru va reduce numărul de răniți, în cazul în care fulgerul lovește solul.
Dacă ești în larg și vine furtuna, întoarce-te imediat la mal.
Dacă te afli pe o barcă în larg, atunci când începe furtuna, întoarce-te imediat la mal și caută adăpost. Dacă nu te poți întoarce la mal, bărcile cu cabină oferă un anumit grad de protecție. Dacă ești surprins(ă) de furtună într-o barcă mică, fără cabină, aruncă ancora și coboară cât mai jos posibil.
Nu sta în vehicule deschise.
În timpul unei furtuni, evită vehiculele deschise, cum ar fi mașinile decapotabile, motocicletele și mașinuțe de golf.
Nu sta în structuri deschise.
Evită structurile deschise, cum ar fi verande, foișoare, banca echipei de baseball sau arene sportive. Aceste structuri nu te vor proteja de fulgere.Evită spațiile deschise.
Stai departe de spații deschise, cum ar fi terenuri de golf, parcuri, locuri de joacă, iazuri, lacuri, piscine sau plaje. Căută adăpost imediat.Nu sta în apropierea structurilor înalte.
Stai departe de structuri înalte, cum ar fi stâlpii de telefon și copacii; fulgerul tinde să lovească cel mai înalt obiect din jur.