Informații despre fulger pentru evenimente sportive
Fulgerul este cel mai frecvent pericol meteorologic care afectează evenimentele sportive, cum ar fi baseball, fotbal american, fotbal, schi și atletism. Fulgerul poate lovi și răni jucătorii și spectatorii de pe stadioanele aflate în aer liber, în timpul unui eveniment sportiv.
Planuri de acțiune în materie de siguranță, în caz de fulger
Stadioanele mari, aflate în aer liber, trebuie să aibă planuri de acțiune și proceduri pentru siguranța împotriva fulgerelor. Aceste planuri trebuie să includă următoarele:
Un plan de evacuare pentru jucători și spectatori
O persoană care să monitorizeze toate prognozele și rapoartele meteorologice
Un adăpost sigur
Planurile de evacuare trebuie să includă instrucțiuni de evacuare specifice pe care personalul de pe stadion să le comunice suporterilor. Aceste măsuri vor ajuta la evitarea sau reducerea confuziei. Totodată, procedurile de evacuare trebuie să fie afișate pe bilete, pliante, ecrane mari și postere, pentru a crește gradul de conștientizare.
Măsuri de precauție
Dacă, în timpul unei furtuni, participi la un eveniment sportiv organizat pe un stadion aflat în aer liber, poți reduce la minimum riscul de a fi lovit/(ă) de fulger, prin luarea unor măsuri de precauție:
Păstrează-ți calmul.
Ascultă instrucțiunile personalului stadionului.
Mergi în adăposturile de siguranță desemnate, la distanță de stâlpii metalici și de terenul deschis. Dacă există posibilitatea producerii unei furtuni, locația acestor adăposturi trebuie stabilită înainte de eveniment.
Așteaptă semnalul că totul este în regulă, care ar trebui să vină după aproximativ 30 minute după ce ai auzit ultimul tunet.