Înainte ca variola să fie eradicată, aceasta era o boală infecțioasă gravă, provocată de virusul variolei. Era contagioasă − adică se transmitea de la o persoană la alta. Persoanele care erau bolnave de variolă prezentau febră și o erupție cutanată tranzitorie distinctivă, progresivă.

Majoritatea persoanelor bolnave de variolă se vindecau, dar aproximativ 3 din 10 persoane bolnave de variolă mureau. Mulți supraviețuitori ai variolei au rămas cu cicatrici permanente pe zone mari ale corpului, în special pe față, în timp ce alți supraviețuitori au rămas chiar orbi.

Datorită succesului vaccinării, variola a fost eradicată, iar din anul 1977 nu a mai apărut, în mod natural, niciun caz de variolă.

În general, înainte ca variola să fie eradicată, aceasta se transmitea prin contact direct și destul de prelungit între persoane. Odată cu apariția primelor ulcerații bucale și în gât (stadiul precoce al erupției cutanate tranzitorii), bolnavii de variolă deveneau contagioși. Aceștia transmiteau virusul atunci când tușeau sau strănutau, iar picăturile din nas sau din gură ajungeau la alte persoane. Bolnavii puteau transmite variola în continuare, până când le cădea și ultima crustă de la ultima bubiță.

Aceste cruste și lichidul din rănile pacientului conțineau și ele virusul variolei. Virusul se putea transmite prin materiale sau obiectele contaminate cu acest virus, cum ar fi lenjeria de pat sau îmbrăcămintea. Persoanele care îngrijeau pacienții bolnavi de variolă, spălau lenjeria de pat sau spălau îmbrăcămintea acestora, trebuiau să poarte mănuși și să aibă grijă să nu se infecteze.

În spații închise, cum ar fi interiorul unei clădiri, variola s-a transmis prin aer (variolă de tip aeropurtată) în foarte puține cazuri.

Variola poate fi transmisă doar de către oameni. Oamenii de știință nu au nicio dovadă că variola poate fi transmisă de insecte sau animale.