Igiena mâinilor la locul de muncă
Igiena mâinilor reprezintă o modalitate ușoară, accesibilă și eficientă de a preveni propagarea germenilor și de a menține sănătatea angajaților. Promovarea mâinilor curate în cadrul echipei tale de muncă − indiferent dacă angajații tăi lucrează într-o sală de clasă, într-un magazin de vânzare cu amănuntul, într-un birou, acasă sau în orice alt mediu − poate îmbunătăți sănătatea angajaților, a clienților, a locului de muncă și chiar a întregii tale comunității.
Beneficiile igienei mâinilor pentru sănătatea tuturor
Germenii se pot transmite rapid. Igiena mâinilor reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a împiedica angajații să se îmbolnăvească și să răspândească germeni altor persoane de la locul de muncă. Angajații bolnavi sunt mai puțin productivi atunci când vin la muncă și pot transmite boala cu ușurință și altora. De asemenea, promovarea igienei mâinilor la locul de muncă poate avea drept rezultat reducerea numărului de zile de concediu medical în rândul angajaților.
Angajații transformă igiena mâinilor în parte a rutinei lor zilnice previn transmiterea bolilor către membrii propriilor familii și reprezintă, în același timp, un exemplu de urmat pentru cei dragi. Angajații ai căror membri din familie sunt sănătoși, petrec mai puțin timp departe de locul de muncă, având grijă de cei dragi bolnavi.
O bună igienă a mâinilor înseamnă spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, urmată de uscarea acestora. O bună igienă a mâinilor poate însemna și folosirea unui dezinfectant pentru mâini, care conține cel puțin 60% alcool, dacă săpunul și apa nu sunt disponibile imediat.
Spălatul pe mâini aduce beneficii întregii comunități prin:
Reducerea cu 21% a bolilor respiratorii, cum ar fi răcelile
Reducerea cu 31% a numărului de persoane care se îmbolnăvesc de diaree
Reducerea cu 58% a îmbolnăvirilor diareice la persoanele cu un sistem imunitar slăbit
Momente-cheie pentru igiena mâinilor
Spune-le angajaților că, dacă mâinile lor sunt vizibil murdare, trebuie să folosească apă și săpun pentru a le curăța, în locul dezinfectantului pentru mâini. Momentele-cheie în care angajații trebuie să se spele pe mâini includ:
Înainte și după muncă
Înainte și după pauze
După ce își suflă nasul, tușesc sau strănută
După ce merg la toaletă
Înainte de a mânca sau de a prepara mâncarea
Sfaturi pentru protejarea sănătății angajaților
Igiena mâinilor poate reduce șansele de a transmite boli altor persoane, atunci când dai mâna cu acestea sau atingi suprafețe și obiecte uzuale, cum ar fi mese și clanțe.
Crește accesul la chiuvete accesibile tuturor angajaților, prezente, mai ales, în locuri precum băile, zonele de preparare a alimentelor sau zonele de luat masa.
Pune la dispoziție săpun, apă și o modalitate de uscare a mâinilor (de exemplu, prosoape de hârtie, uscător de mâini), astfel încât angajații să se poată spăla și usca pe mâini, în mod corespunzător.
Amplasează dozatoare cu dezinfectant pentru mâini, care conține cel puțin 60% alcool, în apropierea suprafețelor atinse frecvent, în zonele unde săpunul și apa nu sunt ușor accesibile, cum ar fi lângă lifturi, lângă echipamentele folosite la comun, la intrările și ieșirile din clădire etc.
Pune memento-uri vizuale, cum ar fi semne sau postere, în băi sau zonele de bucătărie pentru a le reaminti angajaților să se spele pe mâini.
Pune la dispoziție alte produse igienico-sanitare, cum ar fi șervețele și coșuri de gunoi fără atingere/cu pedală.
Promovează și dă un bun exemplu de alte obiceiuri sănătoase, cum ar fi să-și acopere gura și nasul când tușesc și strănută, apoi să se spele pe mâini.
Curăță regulat suprafețele atinse frecvent, cum ar fi blaturile, balustradele și mânerele ușilor.
Spune-le angajaților bolnavi să stea acasă până când nu mai prezintă simptome.
Reamintește-le angajaților să practice și să dea un bun exemplu de o igienă bună a mâinilor acasă.