Tulburarea de deficit de atenție / hiperactivitate (ADHD)
Persoanele cu ADHD pot avea probleme de atenție, de control al comportamentelor impulsive (pot acționa fără a se gândi care va fi rezultatul) sau pot fi prea active. Deși ADHD nu se vindecă, poate fi gestionat cu succes, iar unele simptome se pot ameliora pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.
ADHD reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare ale copilăriei. De obicei, este diagnosticată pentru prima dată în copilărie și, adesea, durează și la vârsta adultă. Copiii cu ADHD pot avea probleme de atenție, de control al comportamentelor impulsive (pot acționa fără a se gândi care va fi rezultatul) sau pot fi prea activi.
Semne și simptome
Este normal ca, la un moment dat, copiii să aibă probleme de concentrare și de comportament. Cu toate acestea, copiii cu ADHD nu scapă pur și simplu de aceste comportamente atunci când cresc. Simptomele continuă, pot fi severe și pot provoca dificultăți la școală, acasă sau cu prietenii.
Un copil cu ADHD ar putea:
să viseze mult cu ochii deschiși
să uite sau să-și piardă lucrurile frecvent
să fie agitat sau „să nu aibă stare” (să se foiască)
să vorbească prea mult
să facă greșeli neglijente sau să-și asume riscuri inutile
să aibă dificultăți în a rezista tentațiilor
să întâmpine probleme în a-și aștepta rândul
să aibă dificultăți în a se înțelege cu ceilalți
Tipuri
Există trei tipuri diferite de ADHD, în funcție de tipurile de simptome care sunt mai puternice:
ADHD în care predomină neatenția: copilului îi este greu să organizeze sau să termine o sarcină, să acorde atenție detaliilor sau să urmeze instrucțiuni sau să rămână la subiect în timpul unei conversații. Copilul este ușor distras sau uită detaliile din rutina de zi cu zi.
ADHD în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea: copilul este într-o stare permanenta de agitație și vorbește excesiv. Îi este greu să stea nemișcat mai mult timp (de exemplu, în timpul mesei sau în timp ce își face temele). Copiii mai mici pot alerga, sări sau să se cațere constant. Copilul se simte neliniștit și are probleme cu impulsivitatea. Cineva care este impulsiv îi poate întrerupe pe alții foarte mult, poate lua lucruri de la ceilalți sau poate vorbi în momente nepotrivite. Îi este greu să-și aștepte rândul sau să asculte indicațiile. O persoană cu impulsivitate poate suferi mai multe accidente și răniri decât altele.
ADHD în formă combinată: sunt reprezentate simptome ale celor două tipuri de mai sus.
Deoarece simptomele se pot schimba în timp, și tipul de ADHD se poate schimba în timp.
Cauzele ADHD
Oamenii de știință studiază cauza (cauzele) și factorii de risc în efortul de a găsi modalități mai bune de a gestiona și de a reduce șansele ca o persoană să aibă ADHD. Cauza (cauzele) și factorii de risc pentru ADHD nu sunt cunoscuți, dar cercetările actuale arată că genele joacă un rol important. Studii recente asociază factorii genetici cu ADHD.
Pe lângă genetică, oamenii de știință studiază și alte cauze și factori de risc posibili, printre care se numără:
Leziuni cerebrale
Expunerea la riscurile de mediu (de exemplu, plumb) în timpul sarcinii sau la o vârstă fragedă
Consumul de alcool și fumatul în timpul sarcinii
Nașterea prematură
Greutatea mică la naștere
Cercetările nu susțin opiniile populare potrivit cărora ADHD este cauzat de consumul în exces de zahăr, de uitatul prea mult la televizor, de stilul de îngrijire părintească (parenting) sau de factori sociali și de mediu, cum ar fi sărăcia sau o familie dezorganizată. Desigur, o serie de aspecte, printre care se numără și acestea, ar putea agrava simptomele, mai ales la anumiți copii. Însă dovezile nu sunt suficient de solide pentru a concluziona că acestea reprezintă cauzele principale ale ADHD.
Diagnostic
A ajunge la concluzia că un copil are ADHD este un proces care presupune mai mulți pași. Nu există o singură investigație specifică pentru a diagnostica ADHD – multe alte probleme, cum ar fi anxietatea, depresia, problemele de somn și anumite tipuri de dificultăți de învățare, pot prezenta simptome similare. O etapă a procesului implică efectuarea unui examen medical, inclusiv teste de auz și de vedere, pentru a exclude alte probleme cu simptome asemănătoare cu ADHD. Diagnosticarea ADHD include, de obicei, o listă de verificare pentru evaluarea simptomelor ADHD și întocmirea istoricului copilului cu ajutorul părinților, profesorilor și, uneori, chiar al copilului.
Tratamente
În majoritatea cazurilor, ADHD este cel mai bine tratat cu o combinație de terapie comportamentală și tratament medicamentos. Pentru copiii de vârstă preșcolară (4-5 ani) cu ADHD, terapia comportamentală, în special educarea părinților, este recomandată ca primă linie de tratament înainte de a încerca medicația. Ceea ce funcționează cel mai bine poate depinde de copil și de familia acestuia. Planurile optime de tratament vor include monitorizarea atentă, controale frecvente și efectuarea de ajustări pe parcurs, dacă este necesar.
Gestionarea simptomelor: menținerea sănătății
A fi sănătos este important pentru toți copiii și poate fi deosebit de important pentru copiii cu ADHD. În plus față de terapia comportamentală și medicație, a avea un stil de viață sănătos poate face mai ușor pentru copilul tău să facă față simptomelor ADHD. Iată câteva comportamente sănătoase care te pot ajuta:
Dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, cum ar fi consumul în abundență de fructe, legume și cereale integrale și alegerea unor surse de proteine slabe
Participarea la o activitate fizică zilnică, în funcție de vârstă
Limitarea duratei zilnice petrecute în fața ecranului de televizor, la calculator sau pe telefon și alte dispozitive electronice
Ore corespunzătoare de somn în fiecare noapte, în funcție de vârstă
Cere ajutor!
Dacă tu sau medicul tău aveți îngrijorări cu privire la ADHD, îți poți duce copilul la un specialist, cum ar fi un psiholog pentru copii, un psihiatru pentru copii sau un pediatru pentru dezvoltare.
ADHD la adulți
ADHD poate dura și la vârsta adultă. Unii adulți au ADHD, dar nu au fost niciodată diagnosticați. Simptomele pot provoca dificultăți la locul de muncă, acasă sau în relații. Simptomele pot arăta diferit la persoanele mai în vârstă, de exemplu, hiperactivitatea poate apărea ca o agitație extremă. Simptomele pot deveni mai severe atunci când apar dificultățile vieții adulte.