Simptomele și diagnosticul ADHD
A ajunge la concluzia că un copil are ADHD este un proces care presupune mai mulți pași. Această pagină vă oferă o prezentare generală a modului în care este diagnosticat ADHD. Nu există o singură investigație specifică pentru a diagnostica ADHD – multe alte probleme, cum ar fi problemele de somn, anxietatea, depresia și anumite tipuri de dificultăți de învățare, pot prezenta simptome similare.
Dacă ești îngrijorat(ă) că un copil ar putea avea ADHD, primul pas este să discuți cu un cadru medical pentru a afla dacă simptomele se potrivesc diagnosticului. Diagnosticul poate fi pus de un profesionist din domeniul sănătății mintale, cum ar fi un psiholog sau un psihiatru, sau de un medic primar, cum ar fi un pediatru.
Furnizorul de servicii medicale trebuie să stabilească dacă copilul are o altă afecțiune care poate fie să explice mai bine simptomele, fie să apară în același timp cu ADHD
Cum se diagnostichează ADHD?
Acest standard de diagnosticare ajută la obținerea certitudinii că persoanele sunt diagnosticate și tratate în mod corespunzător pentru ADHD. Utilizarea aceluiași standard în toate comunitățile poate contribui, de asemenea, la determinarea numărului de copii care suferă de ADHD și a modului în care sănătatea publică este afectată de această afecțiune.
Iată criteriile în formă prescurtată. Te rugăm să reții că acestea sunt prezentate doar pentru informarea ta. Doar personalul medical calificat poate diagnostica sau trata ADHD.
Criteriile DSM-5 pentru ADHD
Persoanele cu ADHD prezintă un model persistent de neatenție și / sau hiperactivitate-impulsivitate, care interferează cu funcționarea sau dezvoltarea lor:
Neatenție: Șase sau mai multe simptome de neatenție la copiii cu vârsta până la 16 ani sau cinci sau mai multe simptome la adolescenți cu vârsta de 17 ani și mai mult și la adulți; simptomele de neatenție au fost prezente timp de cel puțin 6 luni și nu sunt în concordanță cu nivelul de dezvoltare:
Deseori nu reușește să acorde atenție deosebită detaliilor sau face greșeli din neatenție la activitățile școlare, la locul de muncă sau la alte activități.
Deseori întâmpină dificultăți cu menținerea atenției pentru efectuarea sarcinilor sau la activitățile de joacă.
Deseori nu pare că ascultă atunci când i se vorbește direct.
Deseori nu respectă instrucțiunile și nu reușește să-și termine sarcinile școlare, treburile de zi cu zi sau îndatoririle la locul de muncă (de exemplu, își pierde concentrarea, este ușor de distras).
Deseori întâmpină dificultăți la organizarea sarcinilor și a activităților.
Adesea evită, nu îi place sau este reticent(ă) să facă sarcini care necesită efort mental pe o perioadă lungă de timp (cum ar fi sarcinile școlare sau temele).
Pierde adesea lucrurile necesare pentru sarcini și activități (de exemplu, materiale școlare, creioane, cărți, unelte, portofele, chei, hârtii, ochelari de vedere, telefoane mobile).
Este adesea distras(ă) cu ușurință.
Uită adesea să efectueze activitățile de zi cu zi.
Hiperactivitate și impulsivitate: Șase sau mai multe simptome de hiperactivitate-impulsivitate la copiii cu vârsta până la 16 ani sau cinci sau mai multe simptome la adolescenți cu vârsta de 17 ani și mai mult și la adulți; simptomele de hiperactivitate-impulsivitate au fost prezente timp de cel puțin 6 luni într-o măsură care este perturbatoare și nu este în concordanță cu nivelul de dezvoltare al persoanei:
Adesea se agită sau bate din mâini sau picioare sau nu își găsește locul pe scaun.
Se ridică adesea de pe scaun în situații în care ar trebui să rămână așezat.
Deseori aleargă sau se cațără în situații în care acest lucru nu este adecvat (la adolescenți sau adulți această manifestare se poate limita prin senzație de agitație interioară).
Adesea este incapabil(ă) să joace sau să ia parte la activități de agrement în liniște.
Este adesea „în mișcare”, acționând ca și cum „ar avea mâncărici”.
Adesea vorbește excesiv.
Adesea, rostește un răspuns înainte ca o întrebare să fi fost pusă până la capăt.
Deseori întâmpină dificultăți când trebuie să-și aștepte rândul.
Deseori întrerupe sau intervine peste ceilalți (de exemplu, în conversații sau jocuri).
În plus, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
Mai multe simptome de neatenție sau hiperactivitate-impulsivitate au fost prezente înainte de vârsta de 12 ani.
Mai multe simptome sunt prezente în două sau mai multe contexte (cum ar fi acasă, la școală sau la locul de muncă; cu prietenii sau rudele; în alte activități).
Există dovezi clare că simptomele interferează sau reduc calitatea funcționării sociale, școlare sau profesionale.
Simptomele nu sunt mai bine explicate de o altă tulburare mintală (cum ar fi o tulburare de dispoziție, tulburare de anxietate, tulburare disociativă sau o tulburare de personalitate). Simptomele nu apar doar pe parcursul evoluției schizofreniei sau al unei alte tulburări psihotice.
În funcție de tipurile de simptome, pot apărea trei tipuri (manifestări) de ADHD:
ADHD în formă combinată: dacă în ultimele 6 luni au fost prezente suficiente simptome ale ambelor criterii de neatenție și hiperactivitate-impulsivitate.
ADHD în care predomină neatenția: dacă în ultimele șase luni au fost prezente suficiente simptome de neatenție, dar nu de hiperactivitate-impulsivitate.
ADHD în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea: dacă în ultimele șase luni au fost prezente suficiente simptome de hiperactivitate-impulsivitate, dar nu de neatenție.
Deoarece simptomele se pot schimba în timp, și tipul de ADHD se poate schimba în timp.
Diagnosticarea ADHD la adulți
ADHD durează adesea și la vârsta adultă. Pentru a diagnostica ADHD la adulți și adolescenți cu vârsta de 17 ani și mai mult sunt necesare doar 5 simptome în loc de cele 6 necesare pentru copiii mai mici. Simptomele pot arăta diferit la vârste mai mari. De exemplu, la adulți, hiperactivitatea poate apărea ca o neliniște extremă sau obosirea celor din jur prin activitatea efectuată.