Afecțiune | Epidemiologie | Diagnostic | Conduită terapeutică |
Sinuzită acută | Sinuzita poate fi provocată de virusuri sau de bacterii, însă administrarea unui tratament cu antibiotice nu garantează vindecarea, chiar dacă agentul cauzal este de origine bacteriană. | Halitoză oboseală, cefalee, scăderea apetitului, dar majoritatea constatărilor, în urma efectuării unui examen fizic, sunt nespecifice și nu fac distincție între cauzele de origine bacteriană și cele de origine virală. Un diagnostic bacterian poate fi stabilit pe baza prezenței unuia dintre următoarele criterii: Simptome persistente fără niciun semn de ameliorare: secreții nazale sau tuse diurnă >10 zile. Înrăutățirea simptomelor: agravarea sau apariția unui nou episod de febră, de tuse diurnă sau de secreție nazală, după ameliorarea inițială infecției virale de la nivelul tractului respirator superior. Simptome severe: febră ≥39 °C, secreție nazală purulentă timp de cel puțin 3 zile consecutive.
Testele imagistice nu mai sunt recomandate pentru cazurile necomplicate. | În cazul în care se stabilește o infecție de origine bacteriană: Pentru copiii cu sinuzită bacteriană acută și cu simptome persistente, se poate recomanda monitorizarea clinică, timp de până la 3 zile. Terapia cu antibiotice trebuie prescrisă doar în cazul copiilor cu sinuzită bacteriană acută severă sau care se agravează. Terapia de primă linie rămâne amoxicilina sau amoxicilina/clavulanatul. Recomandările pentru tratamentul copiilor cu antecedente de hipersensibilitate de tip I la penicilină variază. La copiii care prezintă vărsături sau care nu pot tolera medicația orală, se poate utiliza o singură doză de ceftriaxonă, după care se poate recurge la administrarea antibioticelor orale, dacă starea de sănătate se ameliorează.
|
Otită medie acută (OMA) | OMA este cea mai frecventă infecție pentru care se prescriu antibiotice, în perioada copilăriei. Între 4 − 10% dintre copiii cu OMA, care sunt tratați cu antibiotice, dezvoltă reacții adverse.
| Diagnosticul definitiv este indicată de una dintre următoarele simptome: Bombarea moderată sau severă a membranei timpanice (MT TM) sau declanșarea recentă a unui episod de otoree care nu este cauzată de o otită externă. Bombarea ușoară a MT și declanșarea unui nou episod (<48 ore) de otalgie (ținerea, tragerea, frecarea urechii, în cazul copiilor care încă nu pot să vorbească) sau eritemul intens al MT.
OMA nu trebuie stabilită ca diagnostic în cazul copiii care nu prezintă efuziunea urechii medii (pe baza unei otoscopii pneumatice și/sau a unei timpanometrii). | Monitorizarea clinică, bazată pe un proces de luare a deciziilor împreună cu medicul, se recomandă pentru cazurile ușoare, cu simptome unilaterale, în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 23 luni, sau pentru simptomele unilaterale sau bilaterale, în rândul copiilor cu vârsta mai mare de 2 ani. Amoxicilina rămâne terapia de primă linie în cazul copiilor cărora, în ultimele 30 de zile, nu li s-a administrat amoxicilină. Dacă s-a administrat amoxicilină în ultimele 30 de zile, dacă este prezentă și conjunctivită purulentă concomitentă sau dacă respectivul copilul prezintă antecedente de OMA recurentă, ce nu răspunde la tratamentul cu amoxicilină, se recomandă administrarea de amoxicilină/clavulanat Pentru copiii cu hipersensibilitate de alt tip decât I la penicilină, cefdinirul, cefuroxima, cefpodoxima sau ceftriaxona pot reprezenta alegeri adecvate. Antibioticele profilactice nu sunt recomandate pentru a reduce frecvența OMA recurente. Pentru recomandări suplimentare cu privire la administrarea de tratamente alternative cu antibiotice, consultă ghidul Academiei Americane de Pediatrie.
|
Faringita | Orientările recente vizează reducerea la minimum a expunerii inutile la antibiotice, punând accentul pe utilizarea adecvată a testelor de detectare rapidă a antigenului (RADT) și a tratamentului ulterior. În timpul iernii și al primăverii, până la 20% dintre copiii asimptomatici pot fi infectați cu streptococi beta-hemolitici din grupa A (GAS), ceea ce duce la rezultate fals pozitive în urma testării RADT și la creșterea expunerii inutile la antibiotice. În general, faringita streptococică este o boală frecventă în rândul copiilor cu vârsta cuprinse între 5 și 15 ani, mai rar întâlnită la copiii cu vârsta < 3 ani.
| Trăsăturile clinice nu sunt suficiente pentru a putea face distincție între faringita GAS și faringita virală. Copiii care prezintă dureri în gât, plus 2 sau mai multe dintre următoarele indicii clinice, trebuie să fie supuși unui test RADT: absența tusei exsudat sau umflătură amigdaliană antecedente de febră ganglioni limfatici cervicali anteriori umflați și sensibili vârsta < 15 ani În general, testarea nu trebuie efectuată la copiii cu vârste < 3 ani, în rândul cărora GAS provoacă faringită destul de rar, , iar febra reumatică este mai puțin frecvent. În cazul copiilor și al adolescenților, rezultatele testelor RADT negative trebuie confirmate printr-o cultură din faringe; rezultatele testelor RADT pozitive nu necesită o cultură din faringe, pentru confirmare.
| Terapia de primă linie rămâne amoxicilina și penicilina V. În cazul copiilor cu hipersensibilitate de alt tip decât I la penicilină, se recomandă cefalexina, cefadroxilul, clindamicina, claritromicina sau azitromicina. În cazul copiilor cu hipersensibilitate imediată de tip I la penicilină, se recomandă clindamicina, claritomicina sau azitroimicina Cura de tratament recomandată pentru toate beta-lactamele orale este de 10 zile.
|
Răceală comună sau infecția nespecifică de la nivelul tractului respirator superior (URI) | Durata de manifestare a infecțiilor virale de la nivelul tractului respirator superior este de 5 – 7 zile. De obicei, răcelile durează în jur de 10 zile. Există cel puțin 200 de tipuri de virusuri care pot provoca răceala comună.
| Adesea, infecțiile virale de la nivelul tractului respirator superior sunt caracterizate prin secreții nazale și congestie sau tuse. De obicei, secreția nazală începe ca fiind clară și se modifică pe parcursul bolii. Dacă este prezentă, febra apare în faza precoce a bolii.
| Abordarea terapeutică a răcelii comune, a infecțiilor nespecifice de la nivelul tractului respirator superior nespecifice și a tusei acute trebuie să se concentreze pe ameliorarea simptomatică. Pentru tratamentul acestor afecțiuni, nu se prescriu antibiotice. În cazul administrării medicamentelor eliberate fără prescripție medicală, există un potențial de afectare a sănătății, dar niciun beneficiu dovedit pentru tratarea tusei și a răcelii în rândul copiilor cu vârsta < 6 ani. Aceste substanțe se numără printre primele 20 de substanțe care provoacă decesul în rândul copiii cu vârsta < 5 ani. În cazul copiilor care suferă de astm bronșic, corticosteroizii inhalați în doze mici și prednisolonul oral nu îmbunătățesc starea de sănătate.
|
Bronșiolită | Bronșiolita este cea mai frecventă infecție de la nivelul tractului respirator inferior în rândul sugarilor. Cel mai adesea, bronșiolita este provocată de virusul sincițial respirator, dar poate fi produsă de o mulțime de alte virusuri respiratorii.
| Bronșiolita se întâlnește la copiii cu vârsta < 24 luni și se caracterizează prin rinoree, tuse, respirație șuierătoare, tahipnee și/sau efort respirator crescut. Analizele de laborator de rutină și studiile radiologice nu sunt recomandate, dar, în cazul unei boli atipice (absența simptomelor virale, dureri severe, recurențe frecvente, lipsa ameliorării), o radiografie toracică poate fi justificată.
| De obicei, starea de sănătate a pacienților se agravează în primele 3 − 5 zile, apoi urmează o perioadă de ameliorare. Antibioticele nu ajută în tratarea bronșiolitei și nu trebuie utilizate. Aspirația nazală este terapia de primă linie. Nici albuterolul și nici epinefrina racemică nebulizată nu trebuie administrate sugarilor și copiilor cu bronșiolită, care nu sunt spitalizați. Nu există dovezi care să susțină aspirația de rutină a faringelui inferior sau a laringelui (aspirație profundă). Pentru tratarea bronșiolitei, nu se recomandă corticosteroizii, ribavirina sau fizioterapia toracică.
|
Infecții ale tractului urinar (ITU) | ITU sunt frecvente în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 7 ani, afectând 8% dintre fete și 2% dintre băieți Cel mai frecvent agent patogen cauzal este E. coli, reprezentând cauza a aproximativ 85% dintre infecții.
| În cazul sugarilor, febra și/sau urina cu miros puternic sunt simptome frecvente. În cazul copiilor de vârstă școlară, disuria, frecvența urinării sau urgența de a urina sunt simptome frecvente. În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 luni și 24 de luni, un diagnostic definitiv necesită atât un sumar de urină, al cărui rezultat să indice prezența unei infecții, cât și cel puțin 50.000 UFC/ml ale unui unic uropatogen din urina obținută prin cateterizare sau aspirație suprapubiană (NU din urină colectată într-un recipient). Sumarul de urină este relevant pentru confirmarea unei infecții cu prezență piuriei (esterază leucocitară sau ≥5 leucocite pe câmp de putere mare), a bacteriuriei sau a nitriților. În cazul copiilor, nitriții nu reprezintă o măsură potrivită pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului de ITU. În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 luni și 24 de luni, care prezintă febră inexplicabilă, stabilirea diagnosticului de ITU prin testarea urinei nu mai este recomandată și trebuie să se efectueze doar atunci când există semne ale unei potențiale ITU.
| |