Evacuarea în cazul unei situații de urgență generate de utilizarea produselor chimice
Unele situații de urgență generate de utilizarea produselor chimice, cum ar fi deraierea unui tren sau un atac terorist, pot face ca rămânerea pe loc și izolarea spațiului în care te afli să fie periculoase pentru tine. Ar putea fi mai sigur să părăsești zona de pericol (să evacuezi). După ce părăsești zona de pericol, s-ar putea să fie necesar să mergi la un adăpost de urgență.
Ce înseamnă evacuare?
„Evacuare” înseamnă îndepărtarea de pericol, adică zona/clădirea în care te afli nu este sigură pentru a rămâne acolo în timpul unei situații de urgență generate de utilizarea produselor chimice. Trebuie să pleci și să mergi într-un adăpost sau în alt loc din afara zonei, astfel încât să poți rămâne cât mai în siguranță posibil, până când situația de urgență este sub control.
Urmărește informațiile difuzate la radio sau la televizor sau pe aplicația mobilă de știri și respectă instrucțiunile din alertele de tip mesaj text pe care le primești, pentru a găsi cel mai apropiat adăpost și a știi cum să ajungi acolo.
Cum vei ști dacă trebuie să evacuezi?
Poliția, pompierii sau alte oficialități locale te vor informa dacă trebuie să evacuezi zona. Vei auzi informațiile transmise de aceștia la radio, la televizor, le vei vedea pe aplicația mobilă de știri sau prin alerte de tip mesaj text trimise de serviciului de alerte de urgență.
Este posibil să fie nevoie să evacuezi pentru câteva ore, eventual câteva zile sau chiar mai mult.
Dacă auzi sau primești un mesaj text de alertă de cod roșu sau de alertă teroristă severă, urmărește informațiile difuzate la radio, la televizor sau pe aplicația mobilă de știri, pentru a afla dacă trebuie să evacuezi.
Vei afla de la poliție, de la pompieri sau de la alte oficialități locale, prin intermediul mesajelor transmise prin sistemul de alerte de urgențe, dacă trebuie să evacuezi zona sau a rămâi pe loc și să izolezi spațiul în care te afli. Respectă întotdeauna instrucțiunile poliției, pompierilor sau ale altor oficialități locale.
Cum să te pregătești pentru evacuare?
Elaborează un plan pentru a te proteja pe tine și pe cei dragi, în cazul în care trebuie să evacuați locuința.
Respectă aceste 6 măsuri pentru a te menține pe tine și pe cei dragi în siguranță.
Planifică modul în care vei pleca și unde te vei duce, pentru a te îndepărta de zona în care sunt degajate substanțe chimice. Gândește-te la mai multe rute diferite, în eventualitatea în care una dintre acestea ar putea fi blocată.
Respectă întotdeauna instrucțiunile poliției, pompierilor sau ale altor oficialități locale. Aceștia vor identifica adăposturile locale și își vor oferi indicațiile necesare.
Găsește un adăpost care acceptată animale de companie, dar elaborează și un plan de rezervă, pentru a lăsa un animal de companie cu altcineva, dacă este necesar.
Elaborează un plan de urgență pentru a rămâne în contact dacă tu și copiii tăi sau cei dragi sunteți separați. Este posibil să fie necesar să comunicați prin mesaje text sau prin intermediul rețelelor de socializare.
Exersează pentru ca toată lumea să știe ce trebuie să facă.
Pregătește un bagaj de urgență pentru tine și unul pentru animalul tău de companie. Este posibil să ai nevoie de 2 genți – una pentru acasă și una pentru mașină, camion sau alt orice alt tip de vehicul pe care îl folosești.
Bagaj de urgență
Un bagaj de urgență conține proviziile de bază și documentele importante de care ai putea avea nevoie în cazul în care evacuezi.
Trusă de prim-ajutor.
Lanternă, radio cu baterii sau cu manivelă și baterii de rezervă pentru ambele.
Cabluri de încărcare pentru telefoane mobile.
Apă îmbuteliată. Ia câte 4 litri de apă de persoană, depozitată în sticle sau ulcioare de plastic.
Alimente. Cumpără alimente gata preparate sau care nu necesită refrigerare.
Articole de îngrijire personală, cum ar fi periuțe de dinți, pastă de dinți și șervețelele umede.
Medicamente și o lista cu medicamente.
Acte, cum ar fi cardurile de asigurare, carnetele de vaccinare sau alte documente ce informații despre starea de sănătate, puse într-o pungă impermeabilă.
Mască de praf.
Unealtă multifuncțională care include un cuțit, un desfăcător de conserve, un deschizător de sticle și o șurubelniță.
O rezervă de saci de gunoi mari și mici și mai multe perechi de mănuși de unică folosință.
Bagajul de urgență pentru animalul de companie
Bagajul urgență pentru animalul de companie conține provizii și documente importante pentru acesta, în cazul în care trebuie să evacuezi.
Suficientă mâncare și apă pentru 2 săptămâni.
Boluri de hrană și apă pentru animalul tău de companie.
O cutie cu nisip și o litieră pentru pisici, împreună cu pungi de plastic pentru excremente. Tigăile de unică folosință, din aluminiu, sunt bune și ele.
Saci de plastic pentru excremente și așternut pentru câini care să ajungă o săptămână.
O rezervă de saci de gunoi mari și mici și mai multe perechi de mănuși de unică folosință.
Medicamente pentru 2 săptămâni.
O trusă de prim-ajutor pentru animale de companie.
Zgardă, lese și hamuri suplimentare pentru animale de companie.
Cușcă de transport sau geantă de transport, cu covorașe absorbante pentru animale de companie. Adaugă un tricou pe care l-ai purtat, astfel încât animalul tău de companie să simtă mirosul tău pentru confort.
O pătură.
Fișe medicale, în special carnetele de vaccinare, puse într-o pungă impermeabilă.
Numărul microcipului (dacă animalul tău de companie este microcipat).
Numele, adresa și numerele de telefon, atât ale tale, cât și ale unor prieteni apropiați sau rude.
Pentru pisici: jucării, o față de pernă.
Pentru câini: jucării, jucării de mestecat.