Sari la conținut

Aceasta este una dintre zecile de soluții din Infrastructura Binelui construită de Code for Romania. Ajută-ne să le ținem în viață și să le creștem.

Trimite un SMS cu textul “PUTEM” la 8864 și donează 4 euro către Code for Romania.

Consumul excesiv de alcool reprezintă un risc pentru sănătatea bărbaților

Alcoolul este asociat cu rănirea, violența și alte vătămări

  • Bărbații au rate mai mari de spitalizări legate de alcool decât femeile;     

  • În rândul conducătorilor auto implicați în accidente rutiere mortale, este cu 50% mai probabil ca bărbații să fi fost în stare de ebrietate (o concentrație de alcool în sânge de 0,08% sau mai mare) în comparație cu femeile;     

  • Consumul excesiv de alcool crește agresivitatea și poate crește riscul de a agresa fizic o altă persoană. Alcoolul este un factor de risc esențial pentru comiterea violenței sexuale;     

  • Bărbații sunt de peste trei ori mai predispuși să moară prin sinucidere decât femeile și mai predispuși să consume alcool înainte de sinucidere;     

  • Consumul de alcool reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru cancer care pot fi preveniți. Consumul de alcool crește riscul de cancer la nivelul gurii, gâtului, esofagului, ficatului și colonului, forme care sunt mai frecvente la bărbați. Totodată, consumul de alcool crește riscul de cancer de prostată.

Alcoolul poate afecta sănătatea sexuală și reproductivă a bărbaților

  • Consumul excesiv de alcool poate interfera cu funcția testiculară și cu producția de hormoni masculini, ceea ce duce la disfuncție erectilă și infertilitate;     

  • Consumul de alcool de către bărbați crește, de asemenea, șansele de a se angaja în activități sexuale riscante, inclusiv raporturi sexuale neprotejate, raporturi sexuale cu mai mulți parteneri / mai multe partenere sau raporturi sexuale cu un partener / o parteneră care prezintă risc de infecții cu transmitere sexuală.

Bărbații pot reduce cantitatea de alcool pe care o consumă pentru a-și reduce riscul de probleme de sănătate și alte efecte nocive.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații